Școala noastră își deschide porțile și pentru ciclul liceal, creând astfel 3 linii de studiu centrate pe nevoile elevului, îmbinând Curriculum Românesc cu cel Cambridge, astfel încât la final de liceu, absolvenții să poată deține cât mai multe abilități, cunoștințe și tehnologii necesare înscrierii la universități de prestigiu atât din România, cât și din străinătate.
Diplomele oferite de CAMBRIDGE INTERNATIONAL EDUCATION sunt dovada reușitei academice, fiind apreciate de universități și angajatori din toată lumea. Peste 1.400 de universități din lumea întreagă recunosc diplomele CAMBRIDGE: toate universitățile din Marea Britanie si 600 de universități din SUA (inclusiv toate universitățile Ivy League), Canada, Australia, Singapore, Germania, Olanda etc.
Cele 3 linii de studiu pentru ciclul liceal sunt :
-
- profil uman – specializate filologie
- profil uman – specializarea științe sociale
- profil real – specializarea științele naturii
Admiterea în ciclul liceal presupune urmarea unor anumiți pași:
- comunicarea intenției de înscriere
- programarea vizitei pe site-ul scolii www.isbm.ro ;
- programare prin trimiterea unui e-mail
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sauAceastă adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. - programare telefonică la secretariatul școlii;
- vizita la sediul instituției de învățământ unde un reprezentant al liceului va prezenta părinților și copilului oferta școlii, se va face turul școlii, urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri pentru orice informații sunt necesare din partea părinților și a școlii deopotrivă;
- evaluarea – elevul va participa o zi la școală pentru a fi evaluat în scris la limba română, limba engleză, matematică – după caz, în funcție de specializarea la care se dorește înscrierea; se va realiza o evaluare psiho-pedagogică – punându-se accent pe aspecte cognitive, sociale și de natură emoțională;
- confirmarea - școala va confirma în scris prin e-mail sau telefonic dacă elevul a fost admis;v
- începerea procedurii de înscriere
Acte necesare înscrierii în ciclul liceal:
- copie de pe certificatul de naștere al copilului;
- copil act de identitate copil;
- copie cărți identitate părinți;
- alte documente în funcție de starea civilă a părinților;
- în cazul elevilor care au urmat școala în străinatate – rapoarte de progres academic pentru fiecare an de studii absolvit emis în limba engleză, sau traduse în limba română dacă sunt emise în altă limbă;
- în cazul elevilor proveniți din străinatate se va organizare o probă de admitere + interviu, conform producerii proprii